Producătorii de electricitate din surse regenerabile care dețin centrale cu o putere de până la 1 MW vor primi subvenții sub forma unor tarife reglementate la care electricitatea va fi preluată garantat în sistem și care se vor situa între 69,4 lei și 167 de euro pe MWh, au declarat, pentru AGERPRES, surse oficiale din sectorul energetic.

">

Micii producători de energie regenerabilă vor primi subvenții între 69 și 167 euro/MWh, în locul certificatelor verzi

Micii producători vor primi aceste tarife fixe, cunoscute și sub denumirea de 'feed-in tariffs', în locul certificatelor verzi, care reprezintă subvențiile pentru producătorii de energie regenerabilă cu capacități mai mari de 1 MW. Aceste tarife sunt în funcție de tehnologia folosită.

Astfel, potrivit unui document elaborat de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), obținut de AGERPRES, cel mai mic preț îl vor primi cei care vor folosi pentru producerea energiei gazele de fermentare a deșeurilor, respectiv 69,4 euro pe MWh.

Proiectele pe bază de culturi energetice și deșeuri forestiere vor primi 134 de euro pe MWh, iar cele pe biomasă — altele decât culturile energetice — vor beneficia de un preț de 109 euro pe MWh.

Microhidrocentralele noi vor primi 141,9 euro pe MWh, iar cele retehnologizate — 137,7 euro pe MWh.

Cel mai mare feed-in tariff va fi acordat proiectelor fotovoltaice, respectiv 167 de euro pe MWh.

În ceea ce privește producția de energie în cogenerare (energie electrică și termică simultan) de înaltă eficiență, producătorii care au centrale pe biomasă sub 2 MW vor primi un tarif de 154 de euro pe MWh, dacă folosesc culturile energetice sau deșeurile forestiere, și 134,3 euro pentru altfel de biomasă.

Producătorii de electricitate în cogenerare pe bază de gaze de fermentare a deșeurilor vor beneficia de un preț reglementat de 90,6 euro pe MWh.

 

 

Aceste tarife trebuie aprobate, însă, de Comisia Europeană, întrucât reprezintă un ajutor de stat acordat sectorului producției de energie electrică din surse regenerabile.

 

ANRE a trimis o notificare informală pe această temă în luna decembrie către Direcția Generală de Concurență de la Bruxelles, au declarat, pentru AGERPRES, sursele menționate.

"Documentul este transmis la Comisia Europeană din decembrie 2013. DG Competition a transmis Consiliului Concurenței din România că așteaptă notificarea Legii de aprobare a OUG 57/2013 și apoi va trimite ok-ul. Sperăm ca acest lucru să se întâmple până la sfârșitul lunii martie', au adăugat sursele citate.

Legea de aprobare a OUG 57/2013 modifică schema de susținere a energiei regenerabile, în sensul amânării unui număr de certificate verzi până în perioada 2017 — 2020.

Parlamentul a votat în decembrie Legea de aprobare a OUG 57/2013, însă președintele Traian Băsescu a retrimis-o în Parlament, pe motiv că nu este avizată de Comisia Europeană, în condițiile în care conține elemente de ajutor de stat, iar România riscă, astfel, să intre în procedură de infringement și să plătească penalități.

Legislativul a menținut forma legii, astfel că Băsescu s-a adresat Curții Constituționale.

Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că Guvernul va emite o nouă ordonanță de urgență privind cota de acordare a certificatelor verzi în cazul în care președintele Traian Băsescu nu va promulga legea de aprobare a OUG 57/2013.

 

Sursa Agerpres